Donează o notă muzicală!

Într-un dialog cu mine însămi, în care mă întrebam serios ce este muzica, nu am ştiut să răspund la obiect, mă pierdeam în propriile cuvinte. Citeam într-o carte că “fiecare notă are dreptul să urmărească dobândirea fericirii”, întregul formând muzica. Aşadar, am găsit răspunsul just pentru mine şi corelaţia cu gândirea micuţului şi primului meu elev, Kriszti, pentru care muzica înseamnă PACE. Aşadar, libertatea cu pacea, corelate, duc la sentimentul înălţător pe care ea, muzica, ni-l transmite.

Îmi doream de mult să ajung la copiii cu deficienţe de vedere, iniţial să fac orice, deşi nici acest orice nu prea ştiam în ce constă. Am tot intrebat în stânga şi în dreapta, mai ales pe cei care ştiam că merg acolo, ce fac. Nu trebuia neapărat să îmi răspundă pentru că vedeam când îi aduceau la biserică sau când ieşeau la plimbare. Aşteptam momentul prielnic să îmi găsesc un rost acolo, aşa s-a născut un nou început pentru mine. Îngrijorată de faptul că nu am să ştiu să fac nimic, încercam să găsesc tot felul de modalităţi de a explica primului meu elev chestiunile tehnice, aşa cum mă pricepeam mai bine.

A trecut cu bine prima oră, eram surprinsă cât de repede învaţă şi ce puţin efort depun eu în a-i explica claviatura, clapele negre care pentru noi au denumirea clapelor ridicate, am numărat împreună de câte ori întâlnim nota Do, am învăţat să stăm corect şi ne-am bucurat amândoi cât este de frumos. Aşa a trecut prima oră de pian de care îmi era aşa de frică, pe urmă totul s-a petrecut natural, progresam văzând cu ochii, avem de studiat pentru data urmatoare şi ne respectăm promisiunea. Ne este greu cu gamele, arpegiile şi acordurile, care au rolul de a ne întări degeţelele şi a ne ajuta să cântăm piesele acelea care ne încânta minunat auzul.

Văzând că memorăm rapid şi că ne conformăm regulilor, am hotărât să învăţăm şi un cântecel, chiar două, drept este că numai cu mâna dreaptă, mânei stângi încă nu i-a venit rândul. Acum ne vom pregăti şi noi pentru serbarea de 1 iunie.

Al doilea elev de care mă bucur este Denisa. Cu ea, însă, nu am făcut decât o oră de pian, aşadar încă nu vă pot povesti aşa multe ca şi în cazul lui Kriszti.

Sunt nişte copii minunaţi, mă bucur de ei şi sunt fericită că pot să îi ajut învăţându-i ceva minunat şi anume MUZICA.

…………….

Andreea Negrea, profesor de pian la Liceul pentru Deficieţi de Vedere

Cluj-Napoca, 20 martie 2009