Donează o notă muzicală!

E vineri după-amiază, în pauza dinaintea cinei.

Intru în clasa a IV-a, a domnişoarei Bucur. Când deschid uşa dau peste Pinky care vrea să iasă în mare grabă:

“Ce faci, frumoasa? Unde fugi aşa?”

Fetele celelalte îmi strigă: “E ziua ei astăzi!!!”.

“Chiar e ziua ta astăzi?”

Se grăbeşte să iasă ca să n-o certe doamna Andreea care o aşteaptă.

“Pinky, stai un pic să te pup!”. O pup şi-i dau bomboane de la Denisa, colega mea, care mi-a adus dimineaţă, special pentru ei, o plăsuţă întreagă de dulciuri.

Mă întorc către celelalte fetiţe ca să le dau dulciuri. Andreea, fetiţa din Bistriţa care urmăreşte Jetix şi are o mătuşă cu chitară în Timişoara, primeşte din greşeală trei bomboane. Toată lumea e fericită şi nimeni nu ştie să-mi spună unde e domnişoara Elena.

“Facem chitară de săptămâna viitoare!!!”

“Da?!!! Au venit fetele să vorbească cu domnişoara Elena?”

Două studente ne-au anunţat că vor să dea ore de chitară şi au venit la şcoală să stabilească orele de studiu şi copiii cu care vor lucra.

Maria şi Andreea sunt încântate peste măsură. Denisa mă întreabă, însă, când va veni cineva care să o înveţe să cânte la orgă. Nu ştiu ce să-i răspund, dar printre toate vocile care îmi spun ceva am auzit-o foarte bine pe a ei. Denisa are nevoie de o persoană care s-o înveţe să cânte la orgă!

Daniela vine în fiecare zi de la Centrul de plasament “Prichindel” şi trebuie să plece la ora şase seara înapoi. Îi spune domnişoarei Elena care se întorsese între timp: “Şi eu vreau să învăţ să cânt!”. E destul de greu pentru ea, dar cred că nu e imposibil. O să vedem.

În weekend am făcut cunoştinţă cu Andreea din Bacău, studentă la Facultatea de Drept, şi am aflat de la ea că de mult îşi dorea să facă ceva pentru copiii de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere.

Ea a vorbit cu domnişoara Elena şi se va ocupa de Kriszti, băieţelul din clasa a IV-a care a învăţat de la tatăl său în vacanţa de Crăciun să cânte la pian Imnul României. Marţi, 24 februarie, va fi prima oră de pian pentru Andreea şi Kriszti.

Mă întorc luni la şcoală să vizitez pe Monica şi ceilalţi copii cu multiple deficienţe. O doamnă ne-a trimis o plasă de jucării pentru ei: jucării de pluş, maşinuţe şi altele. Le împart. Monica e foarte fericită de iepuraşul ei, îi dau un om de zăpadă pentru Simona şi-i spun să se ducă să i-l dea. Se duce repede.

Între timp apare un băieţel de vreo şase anişori: “Ce…? Jucărie?”

“Oare ce să-i dau?”

“Uite, pentru tine!”. Şi îi dau un elefănţel albastru de pluş. Îl ia şi pleacă repede. E moale..

Un alt băieţel care are deficienţe de auz se uită la mine şi dă din ochi foarte sugestiv să îi dau şi lui.

Îi dau o maşinuţă.

Nu mai am, le-am împărţit foarte repede.

.. Monica mă conduce până la uşă: “Nu plecaţi…”

“Monica, cum să nu plec?” Şi îi prind nasul între degete. Zâmbeşte şi mă lasă să plec.

Încă o privire: copiii se joacă.

Cluj-Napoca, Liceul pentru Deficienţi de Vedere, 20 şi 23 februarie 2009

În ianuarie şi februarie Campania “Donează o nota muzicală!” a reuşit să aducă copiilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere câteva instrumente.

Lista lor arată aşa:

- Şase chitare

- Două fluiere

- Un blockflote

- Un nai

- Un acordeon

- O tamburină

- Un didgeridoo de bambus

Trei clujeni s-au oferit să predea copiilor ore de chitară. Domnul profesor Claudiu Vintilă de la Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda” va avea astfel sprijin în eforturile pe care le face pentru a-i iniţia pe copii în lumea frumoasă a muzicii.

Copiii, mai ales liceenii, sunt încântaţi că vor putea, în sfârşit, să înceapă orele de chitară atât de mult dorite.

Le dorim spor la treabă şi aşteptăm în continuare alţi clujeni care să-şi împartă timpul liber cu copiii de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere de pe Calea Dorobanţilor, nr. 31.

Cluj-Napoca, 18 februarie 2009

Liceul pentru Deficienţi de Vedere are sub acoperişul său copii de toate vârstele: de la grădiniţă la liceu.

Cu excepţia copiilor din Cluj-Napoca toţi ceilalţi îşi petrec aici cea mai mare parte a anului, adică atât cât ţine şcoala. Când vin vacanţele microbuzele de la Centrele de plasament sosesc cu punctualitate maximă să ia copiii: “Eu plec miercuri la unu!!..Eu plec joi după-amiază!”. Sunt entuziasmaţi că pleacă.

“Moni, spune-mi, îţi place la Centru?”

“Da, îmi place!”.

“De ce îţi place?”

“Am copii-prieteni acolo, am Taraf şi pe Lola, o căţea albă care o să aibă pui.”

Monica e dintr-un Centru de plasament din Maramureş. E unul dintre copiii cu multiple deficienţe. Nu doar cele de vedere.

Îi plac chipsurile cu smântână şi mărar şi ciocolata albă, fie cea de casă, fie cea cu “pătrăţele tari”. Mănâncă din când în când alune, dar atunci o doare burtica. Împarte foarte uşor mâncarea cu ceilalţi copii. De altfel, acest lucru e una din caracteristicile lor cele mai impresionante.

Monica a auzit sunet de flaut la o fostă colegă şi de atunci ar vrea şi ea să cânte la “fluier”.

Sunt câteva organizaţii neguvernamentale care se ocupă de copii. Una dintre ele are un proiect special pentru toţi cei 16 copii proveniţi din Centre de plasament. ASCOR Cluj-Napoca are un grup de voluntari care, mai ales duminica, merge la copii ca să petreacă timp cu ei: la biserică, în parc, în şcoală.

Concluzia tuturor voluntarilor e aceeaşi: copiii resimt acut nevoia de a primi atenţie individuală.

Domnii profesori ştiu acest lucru foarte bine şi de aceea combină cât pot de bine activităţile din şcoală cu cele ale voluntarilor. Important e ca toţi elevii de aici să poată interacţiona cât mai mult cu persoane din afara şcolii.

Muzica…. Muzica a fost mereu în Liceu un liant cu care se reuşeşte întărirea încrederii în sine a copiilor. Simţul lor auditiv foarte puternic îi face extrem de uşor de impresionat la auzul muzicii. Oricare dintre ei îşi doreşte să înveţe să cânte la un instrument muzical.

De aici ideea campaniei “Donează o notă muzicală!” dedicată lor şi adresată comunităţii clujene.

Copiii au nevoie de instrumente muzicale: chitare, acordeoane, viori, trompete, flaute, saxofoane, piane, etc.

Şi au nevoie de persoane care să devină pe termen lung profesorii lor.

Muzica face parte deja din viaţa copiilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere, dar ea poate deveni sursa pentru o viaţă independentă după terminarea şcolii dacă printre clujeni se vor găsi câţiva care să le dăruiască instrumente muzicale, iar alţii din cunoştinţele lor muzicale.

Copiii de aici dăruiesc în schimb multă dragoste.

31 Ianuarie 2009, Cluj-Napoca